sălășlui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SĂLĂȘLUÍ, sălășluiesc, vb. IV. (
Pop.)
1. Intranz. A-și avea sălașul, locuința într-un anumit loc. ♦ A se adăposti.
2. Tranz. A da cuiva adăpost; a găzdui.
3. Refl. A se așeza, a se stabili într-un loc. – Din
magh. szállásolni.sălășlui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sălășluí (a ~) (
pop.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. sălășluiésc, imperf. 3
sg. sălășluiá; conj. prez. 3
să sălășluiáscăsălășlui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SĂLĂȘLUÍ, sălășluiesc, vb. IV. (Pop.)
1. Intranz. A-și avea sălașul, locuința într-un anumit loc. ♦ A se adăposti.
2. Tranz. A da cuiva adăpost; a găzdui.
3. Refl. A se așeza, a se stabili într-un
loc. — Din
magh. szállásolni.sălășlui (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sălăș(l)ui v.
1. a avea sălașul, a locui undeva;
2. a primi în sălaș, în gazdă. [Ung. SZÁLLÁSOLNI].