sârgui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV.
Refl. (
Pop.) A-și da silința, a se strădui. –
Sârg +
suf. -ui.sârgui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!sârguí (a se ~) (
pop.)
vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se sârguiéște, imperf. 3
sg. se sârguiá; conj. prez. 3
să se sârguiáscăsârgui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV.
Refl. (
Pop.) A-și da silința, a se strădui. —
Sârg +
suf. -
ui.sârguì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sârguì v. a-și da mare osteneală, a se aplica cu zel și fără preget la ceva. [V.
sârg].