sânt - explicat in DEX

sânt (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

sânt (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
sânt, sấntă, sânți, sấnte, adj., s.m. și f. (înv. și pop.) 1. (adj.) sfânt. 2. (s.m. art.) Dumnezeu. 3. (s.m. și f.) sfânt, mucenic, martir. 4. (la pl.; în forma: simți) mucenici. 5. (adj.) bisericesc, religios. 6. (adj.) care impune un respect deosebit, venerație; intangibil, inviolabil, sacru, sacrosant. 7. (adj.) nevinovat, curat, pur.

sânt (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
sânt, -ă. adj. – Sfânt. – Lat. sanctus.

sânt (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sânt (pop.) adj. m., s. m., pl. sânți; adj. f., s. f. sấntă, pl. sấnte

sânt (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sânt a. sfânt: sânta Maria. [Lat. vulg. SANTUS = clasic SANCTUS (v. sfânt)].

sânt (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. — Lat. sanctus.