sâcâi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SÂCÂÍ, sâcâi, vb. IV.
1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli.
2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fâțâi. –
Sâc +
suf. -âi.sâcâi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sâcâí (a ~) vb.,
ind. 1 și 2
sg. sấcâi, 3
sấcâie, imperf. 3
sg. sâcâiá; conj. prez. 3
să sấcâiesâcâi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV.
1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli.
2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. —
Sâc +
suf. -ăi.