rățoială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂȚOIÁLĂ, rățoieli, s. f. (
Fam.) Faptul de
a se rățoi2; vorbă răstită, amenințătoare. [
Pr.:
-țo-ia-] –
Rățoi2 +
suf. -eală.rățoială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rățoiálă s. f.,
g.-d. art. rățoiélii; pl. rățoiélirățoială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂȚOIÁLĂ, rățoieli, s. f. (
Fam.) Faptul de
a se rățoi2; vorbă răstită, amenințătoare. [
Pr.: -țo-ia-] —
Rățoi2 +
suf. -
eală.rățoĭală (Dicționaru limbii românești, 1939)rățoĭálă și (maĭ rar)
-uĭálă f., pl.
ĭelĭ. Acțiunea de a te rățoi.