rășlui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV.
Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc.
2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi.
3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). –
Et. nec.rășlui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)RĂȘLUÍ, răsluiésc, vb. IV.
Tranz. ~ (din
rușui, cu
l expresiv)
rășlui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rășluí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. rășluiésc, imperf. 3
sg. rășluiá; conj. prez. 3
să rășluiáscărășlui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV.
Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc.
2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi.
3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). —
Et. nec.rășluì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rășluì v.
1. a tăia pe margine;
2. fig. a cotropi:
mi-a rășluit bucățica mea de răzeșie AL. [Slovean REJLIATI, a tăia].