răzuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂZUITÓR, -OÁRE, (
1)
răzuitoare, s. n. (
2, 3)
răzuitori, s. f. 1. S. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal.
2. S. f. Răzătoare.
3. S. f. Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța). ♦ Mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel. [
Pr.:
-zu-i-] –
Răzui +
suf. -itor.răzuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răzuitór (-zu-i-) s. n.,
pl. răzuitoárerăzuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂZUITÓR, -OÁRE, (
1)
răzuitoare, s. n. (
2, 3)
răzuitori, s. f. 1. S. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal.
2. S.f Râzătoare.
3. S. f. Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța). ♦ Mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel. [
Pr.: -
zu-i-] —
Răzui +
suf. -
itor.