răzor - explicat in DEX

răzor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂZÓR¹, răzoare, s. n. 1. Fâșie îngustă de pământ nelucrat, servind drept hotar și potecă între două ogoare; hat. 2. Loc arat; ogor. 3. Strat de flori sau de legume în grădini; brazdă. 4. Cărăruie (într-o grădină). – Din bg. razor.

răzor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂZÓR², răzoare, s. n. 1. Arc de trăsură. 2. Drug de metal pentru străpungerea gheții în vederea pescuitului. – Din fr. ressort (prin apropiere de răzor¹).

răzor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
răzór (răzoáre), s. f. – 1. Hotar, hat. – 2. Cărăruie între două ogoare. – 3. Loc arabil, ogor cu formă regulată și delimitat de cărări. – 4. (Înv.) Teren adaptat pentru o moară de apă. – Var. rozor. Bg., sb. razor (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 311; Conev 68), din sl. razorati „a ara”, cf. ceh. rozor, pol. rozora. Der. din lat. radiolus (Giuglea, Dacor., I, 496) este improbabilă. – Der. răzori, vb. (a face răzor; a despărți, a separa; a marca).

răzor (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) răzór n., pl. oare (sîrb. râzor, brazdă. V. raliță). Vest. Răstav, hat, cărare maĭ mare între semănăturĭ saŭ plantațiunĭ. Brazdă, arătură, (strat) de florĭ saŭ de legume: răzoare de florĭ (ChN. 1, 86 și 107; 2, 10), urme de arăturĭ saŭ „răzoare” (Vîlsan, CL. 1924, 518). Est. Loc acoperit de mărăcinĭ ș. a. rămas nearat într´un ogor. – Și rozor. În Fc. și răzol, pl. oale.

răzor (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) răzór și rezór n., pl. oare (din fr. ressort, resort, supt [!] infl. luĭ răzor 1). Mold. Barb. Resort, arc elastic la trăsurĭ.

răzor (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
răzór, -oare, s.n. – Cărare, potecă servind drept hotar, între două ogoare; mejdă (ALR 1971: 413). – Sl. razor, din sl. razorati „a ara” (DER).

răzor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
răzór s. n., pl. răzoáre

răzor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
răzor n. 1. locul pe unde se trage ultima brazdă (pentru scursul apelor sau ca hotar între semănături); 2. brăzdiță de iarbă pe marginea stratului cu flori. [Serb. RAZOR, brazdă].

răzor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂZÓR¹, răzoare, s. n. 1. Fâșie îngustă de pământ nelucrat, servind drept hotar și potecă între două ogoare; hat. 2. Loc arat; ogor. 3. Strat de flori sau de legume în grădini; brazdă. 4. Cărăruie (într-o grădină). — Din bg. răzor.

răzor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂZÓR², răzoare, s. n. 1. Arc de trăsură. 2. Drug de metal pentru străpungerea gheții în vederea pescuitului. — Din fr. ressort (prin apropiere de răzor¹).