răzeșiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂZEȘÍȚĂ, răzeșițe, s. f. (În evul mediu, în Moldova) Țărancă liberă, proprietară de pământ; soție de răzeș. –
Răzeș +
suf. -iță.răzeșiță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răzeșíță s. f.,
g.-d. art. răzeșíței; pl. răzeșíțerăzeșiță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂZEȘÍȚĂ, răzeșițe, s. f. (în Evul Mediu, în Moldova) Țărancă liberă, proprietară de pământ; soție de răzeș. —
Răzeș +
suf. -iță.