războinic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m.,
adj. 1. S. m. Luptător, ostaș care ia parte la un război
1.
2. Adj. Care ține de război
1, privitor la război
1, de război
1.
3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din
sl. razbojnikŭ.războinic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răzbóinic adj. m.,
s. m.,
pl. răzbóinici; adj. f.,
s. f. răzbóinică, pl. răzbóinicerăzboinic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1.
2. Adj. Care ține de război
1, privitor la război
1, de război
1.
3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. — Din
sl. razbojnikŭ.războĭnic (Dicționaru limbii românești, 1939)răzbóĭnic, -ă adj. (vsl.
raz-boĭnikŭ, tîlhar, asasin, d.
boĭnikŭ, luptător. V.
boĭnic). Ĭubitor de războĭ:
popor războĭnic. De războĭ, pentru războĭ:
pregătirĭ războĭnice. Adv. În mod războĭnic:
a vorbi războĭnic. S. m. Luptător în războĭ. V.
belicos.