răzbici - explicat in DEX

răzbici (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂZBÍCI¹, răzbice, s. n. (Reg.) Bețișor sau cui cu care se scoate un lemn sau un cui înțepenit într-o gaură. – Răzbi + suf. -ici.

răzbici (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂZBICͲ, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici¹.

răzbici (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
răzbíci¹ (reg.) s. n., pl. răzbíce

răzbici (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
răzbicí² (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbicésc, imperf. 3 sg. răzbiceá; conj. prez. 3 să răzbiceáscă

răzbici (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂZBÍCI¹, răzbice, s. n. (Reg.) Bețișor sau cui cu care se scoate un lemn sau un cui înțepenit într-o gaură. — Răzbi + suf. -ici.

răzbici (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂZBICͲ, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. — Din răzbici¹.

răzbicĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
răzbícĭ n., pl. e (d. răzbesc). Olt. Priboĭ, cuĭ de oțel cu care se găuresc cercurile, se împing afară cuĭele bătute ș. a. Varga pușcociĭ.