răvășeală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂVĂȘEÁLĂ, răvășeli, s. f. Răvășire. –
Răvăși +
suf. -eală.răvășeală (Dicționaru limbii românești, 1939)răvășeálă f., pl.
elĭ (d.
răvășesc). Mare dezordine pintre [!] obĭecte:
ce´nseamnă răvășeala asta pin [!] casă ?răvășeală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răvășeálă s. f.,
g.-d. art. răvășélii; pl. răvășélirăvășeală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)răvășeală f. mare dezordine prin casă.
răvășeală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂVĂȘEÁLĂ, răvășeli, s. f. Răvășire. —
Răvăși + suf.-
eală.