răutăcios (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂUTĂCIÓS, -OÁSĂ, răutăcioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Plin de răutate; care, fără să aibă un fond rău, este înclinat să jignească, să facă mici răutăți. ♦ (Despre atitudini, gesturi, cuvinte) Care supără; jignitor. ♦ Care exprimă răutate. [
Pr.:
ră-u-] –
Răutate +
suf. -ios.răutăcios (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răutăciós (ră-u-) adj. m.,
pl. răutăcióși; f. răutăcioásă, pl. răutăcioáserăutăcios (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)răutăcios a.
1. pornit a face rău:
om răutăcios; 2. plin de răutate:
ce răutăcios ești! [Tras din
răutate].
răutăcios (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂUTĂCIÓS, -OÁSĂ, răutăcioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Plin de răutate; care, fără să aibă un fond rău, este înclinat să jignească, să facă mici răutăți. ♦ (Despre atitudini, gesturi, cuvinte) Care supără; jignitor. ♦ Care exprimă răutate. [
Pr.:
ră-u-] —
Răutate +
suf. -
ios.răutăcĭos (Dicționaru limbii românești, 1939)răutăcĭós, -oásă adj. (d.
răutate). Plin de răutate, veninos:
om răutăcĭos, privire răutăcĭoasă. Mușcător, malițios, ironic:
epigramă răutăcĭoasă.