răsărì - explicat in DEX

răsări (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire.

răsări (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
răsărí (răsár, răsărít), vb. – 1. A încolți, a miji, a crește (o plantă, părul, coarnele etc.). – 2. A ieși stelele și luna. – 3. A-și croi drum, a se arăta. – 4. A se dezvolta, a crește (desprec copii). – 5. A se ivi, a se arăta pe neașteptate. – 6. A se trezi speriat. – 7. A-i trece prin cap. – 8. (Familiar) A se asemăna, a avea asemănare. – Mr. arsar, arsarire, megl. răsar, răsăriri. Lat. *resalĭre (Pușcariu 1440; REW 7540; Densusianu, GS, II, 322), cf. it. risalire, sp. resalir, port. resair. Sensul 8 se explică prin expresia glumeață seamănă, dar nu răsare, în care intră în joc cele două sensuri ale lui seamănă „este asemănător” și „a pune sămînța în pămînt”. – Der. răsărit, s. n. (ivirea soarelui; Levant, Est); răsărită, s. f. (înv., apariția soarelui); răsăritean, adj. (oriental); răsăritură, s. f. (tresărire). – Cf. sări.

răsări (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră

răsări (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ♦ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. — Lat. *resalire.

răsărì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
răsărì v. 1. a sări deodată: țipă răsărind din somn; 2. a ieși din pământ (vorbind de plante): iarba abia răsărise; 3. fig. a ieși pe neașteptate: de unde ai răsărit? 4. a se arăta la orizont (vorbind de astre): până a nu răsări soarele; 5. fig. a apare: văd răsărind din umbra trecutului; 6. fam. a crește mare (vorbind de copii): cât a răsărit. [Tras din sărì].