răsură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂSÚRĂ1, răsuri, s. f. (Rar) Răzătură. –
Ras2 +
suf. -ură.răsură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂSÚRĂ2, răsuri, s. f. 1. (
Bot.) Măceș.
2. (
Entom.) Larvă de efemeră. –
Et. nec.răsură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂSÚRĂ3, răsuri, s. f. Cotă adițională la dări, în țările românești, în
sec. XVIII-XIX, din care se făcea plata dregătorilor. –
Et. nec. Cf. rade.răsură (Dicționaru limbii românești, 1939)1) răsúră f., pl.
ĭ (cp. cu lat.
rósula [dim. d.
rosa], de unde s´ar fi făcut
*rosură, apoĭ, pintr´o [!] inexplicabilă schimbare de accent,
răsură). Floare de răsur.
răsură (Dicționaru limbii românești, 1939)2) răsúră f., pl.
ĭ (lat.
rasúra, d.
rádere, rasum, a rade; it. pv, sp. pg.
rasura, vfr.
rasure. V.
rad). Răsătură, răsunoĭ (Trans.). Odinioară, un bir suplementar [!] pe lefile boĭerilor:
casa răsurilor (V.
raz 1). Rosură.
Dun. Larvă de vetrice.
răsură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răsúră s. f.,
g.-d. art. răsúrii; pl. răsúri răsură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)răsură f. floarea răsurului, roză sălbatecă. [Cf. lat. ROSULA (din rosa)].
răsùră (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)răsùră f.
1. răzătură;
2. od. dare suplimentară pentru lefile boierilor:
cassa răsurilor. [Lat. RASURA].
răsură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂSÚRĂ1, răsuri, s. f. (Rar) Răzătură. —
Ras2 +
suf. -
ură.răsură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂSURẮ2, răsuri, s. f. 1. (
Bot.) Măceș.
2. (
Entom.) Larvă de efemeră. —
Et. nec.