răsunet - explicat in DEX

răsunet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂSÚNET, răsunete, s. n. 1. Sunet puternic (prelungit prin ecou); p. gener. sunet; zgomot. ♦ Ecou. ♦ Ton², timbru, rezonanță. 2. Fig. Impresia puternică pe care o face un lucru asupra oamenilor, interes profund și larg pe care îl deșteaptă un eveniment. – Răsuna + suf. -et.

răsunet (Dicționaru limbii românești, 1939)
răsúnet n., pl. e (ră- și sunet, saŭ lat. *resónitus după sónitus). Sunet prelungit, ecoŭ: răsunetu munților. Rezonanță, calitatea de a vibra bine: răsunetu uneĭ chitare. A găsi răsunet la cineva, în inima cuĭva, a primi răspunsu pe care-l doreștĭ. V. răbufnet.

răsunet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
răsúnet s. n., pl. răsúnete

răsunet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
răsunet n. sunet prelungit, ecou. [Lat. RESONITUS].

răsunet (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂSÚNET, răsunete, s. n. 1. Sunet puternic (prelungit prin ecou); p. gener. simet; zgomot. ♦ Ecou. ♦ Ton², timbru, rezonanță. 2. Fig. Impresie puternică pe care o face un lucru asupra oamenilor, interes profund și larg pe care îl deșteaptă un eveniment. — Răsuna + suf. -et.