răstoacă - explicat in DEX

răstoacă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂSTOÁCĂ, răstoace, s. f. Loc, gârlă unde o apă este puțin adâncă. ♦ Braț al unui râu abătut din matca lui și secat pentru a putea prinde pește. – Din sl. *rastokŭ.

răstoacă (Dicționaru limbii românești, 1939)
răstoácă (oa dift.) f., pl. e (rus. rastok, braț de rîŭ, bg. rostok, inima caruluĭ. V. răstocesc, zătoacă). Mic braț de rîŭ închis p. a-l seca pe cîteva ore și a prinde peștele rămas pe uscat. Gard de nuĭele de abătut drumu peșteluĭ (Șez. 37, 43), ĭezitură, locu unde un rîŭ de munte e maĭ lat și unde se prind păstrăviĭ.

răstoacă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
răstoácă, răstoci, s.f. – Lac, baltă, tău (Hoteni). – Din sl. *rastoku.

răstoacă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
răstoácă (pop.) s. f., g.-d. art. răstoácei; pl. răstoáce

răstoacă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
răstoacă f. locul unde se iea apa de pe o gârlă și se dă pe o alta (pentru a prinde pește), canal mic de scurs apa: peste prundul din răstoace EM. [Rus. RASTOKŬ, brațul unui râu].

răstoacă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂSTOÁCĂ, răstoace, s. f. (Pop.) Loc, gârlă unde o apă este puțin adâncă. ♦ Braț al unui râu abătut din matca lui și secat pentru a putea prinde pește. — Din sl. *rastokŭ.