răstigni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV.
Tranz. 1. A ucide în chinuri pe cineva (mai ales în antichitate), pironindu-l cu brațele și cu picioarele pe o cruce; a crucifica. ♦
P. ext. A chinui, a tortura.
2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦
Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din
sl. rastengnonti.răstigni (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)răstigní (răstignésc, răstignít), vb. – A crucifica.
Sl. rastęgnąti „a sili” (Miklosich,
Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 368). –
Der. răstignitor, s. m. (crucificator),
înv.;
răstignitură, s. f. (crucificare),
înv.răstigni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răstigní (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. răstignésc, imperf. 3
sg. răstigneá; conj. prez. 3
să răstigneáscărăstigni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV.
Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦
P. ext. A chinui, a tortura.
2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦
Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. — Din
sl. rastengnonti.răstignì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)răstignì v. a crucifica. [Bulg. RAZTEGNÕ].