răspicat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂSPICÁT, -Ă, răspicați, -te, adj. (Și adverbial; despre vorbe;
p. ext. despre voce) Lămurit, deslușit, limpede;
p. ext. hotărât, energic. ♦ (Despre gesturi, atitudini) Bine determinat, precis. –
V. răspica.răspicat (Dicționaru limbii românești, 1939)răspicát, -ă adj.
Mold. Clar, lămurit:
vorbă răspicată. Adv. În mod răspicat:
a vorbi răspicat.răspicat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*răspicát1 adj. m.,
pl. răspicáți; f. răspicátă, pl. răspicáterăspicat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*răspicát2 adv.răspicat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)răspicat a. și adv. deslușit:
a vorbi răspicat. [Vechiu-rom.
răspicat, despicat (Dosofteiu): v.
despicà].
răspicat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂSPICÁT, -Ă, răspicați, -te, adj. (Și adverbial; despre vorbe;
p. ext. despre voce) Lămurit, deslușit, limpede;
p. ext. hotărât, energic. ♦ (Despre gesturi, atitudini) Bine determinat, precis. – V.
răspica.