răspas (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂSPÁS, răspasuri, s. n. (
Pop.) Răgaz. –
Răs- + pas.răspas (Dicționaru limbii românești, 1939)răspás n., pl.
urĭ (
răs- și
pas. Cp. cu bg.
raspus, congediŭ).
Vest. Partea urzeliĭ din fața ițelor pe unde se trece suveĭca, spațiu dintre ițe și spată pînă la sulu de la pĭeptu femeiĭ care țese.
Fig. Răzbun, răgaz, timp liber:
gîndea în răspasurĭ (Iov. 40).
A da răspas, a da răgaz.
răspas (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răspás (
pop.)
s. n.,
pl. răspásurirăspas (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)răspas n. răgaz:
nu-i dete răspas să se mai gândească ISP. [Slav. RAS și
pas; cf.
răstimp].
răspas (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂSPÁS, răspasuri, s. n. (
Pop.) Răgaz. —
Pref. răs- +
pas.