răsfăț - explicat in DEX

răsfăț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂSFẮȚ, răsfățuri, s. n. 1. Faptul de a (se) răsfăța; mângâiere, alintare; (depr.) răzgâiere. 2. Desfătare, plăcere. 3. Huzur, belșug. – Din răsfăța (derivat regresiv).

răsfăț (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) răsfắț n., urĭ (d. răsfăț 2). Răsfățare, alintăturĭ p. a plăcea: păru lăsat în răsfăț pe spatele iliculuĭ (CL. 1911, 365). Traĭ fericit: a trăi în răsfăț.

răsfăț (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) răsfắț, a -á v. tr. (răs- și față, ca it. sfacciato, nerușinat, d. faccia, față, și fr. effronté, d. front, frunte. – Se conj. ca în-făț). Alint, răzgîĭ, tratez cu prea multă blîndeță: a răsfăța copiiĭ. V. refl. Mă alint, fac mofturĭ ca să plac: copiiĭ se răsfață. Mă desfăt, trăĭesc bine: a te răsfăța în belșug.

răsfăț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
răsfắț s. n., pl. răsfắțuri

răsfăț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂSFẮȚ, răsfățuri, s. n. 1. Faptul de a (se) răsfăța; mângâiere, alintare; (depr.) răzgâiere. 2. Desfătare, plăcere. 3. Huzur, belșug. — Din răsfăța (derivat regresiv).