răscroială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂSCROIÁLĂ, răscroieli, s. f. Acțiunea de
a răscroi și rezultatul ei; tăietură adâncită în croiala unei haine, în special la mâneci și la gât; răscroitură. ♦ Bucată de material care cade când se răscroiește. [
Pr.:
-cro-ia-] –
Răscroi +
suf. -eală.răscroială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răscroiálă s. f.,
g.-d. art. răscroiélii; pl. răscroiélirăscroială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂSCROIÁLĂ, răscroieli, s. f. Acțiunea de
a răscroi și rezultatul ei; tăietură adâncită în croiala unei haine, în special la mâneci și la gât; răscroitură. ♦ Bucată de material care cade când se răscroiește. [
Pr.: -
cro-ia-] —
Răscroi +
suf. -
eală.răscroĭală (Dicționaru limbii românești, 1939)răscroĭálă f., pl.
ĭelĭ. Acțiunea de a răscroi. Loc răscroit.