răscroitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) RĂSCROITÚRĂ,răscroituri, s. f. Răscroială. [Pr.: -cro-i-] – Răscroi + suf. -tură.
răscroitură(Dicționaru limbii românești, 1939) răscroitúră f., pl. ĭ. Parte răscroită.
răscroitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) răscroitúră(-cro-i-) s. f., g.-d. art. răscroitúrii; pl. răscroitúri
răscroitură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) RĂSCROITÚRĂ,răscroituri, s. f. Răscroială. [Pr.: -cro-i-] — Răscroi + suf. -tură.