răscoală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂSCOÁLĂ, răscoale, s. f. 1. Răzvrătire spontană și neorganizată a țărănimii oprimate; revoltă, răzmeriță. ♦
Fig. Protest.
2. Fig. Zarvă, agitație. – Din
răscula. Cf. sl. rasckola „schismă, despărțire”.
răscoală (Dicționaru limbii românești, 1939)răscoală (
oa dift.) f., pl.
e (vsl.
raskola, despărțire, schizmă,
raskolŭ, răscoală; bg. sîrb. rus.
raskol). Revoltă, rebeliune, răzmiriță [!].
răscoală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răscoálă s. f.,
g.-d. art. răscoálei; pl. răscoálerăscoală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)răscoală f. revoltă. [Slav. RASKOLA, desbinare].
răscoală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂSCOÁLĂ, răscoale, s. f. 1. Răzvrătire spontană și neorganizată a țărănimii oprimate; revoltă, răzmeriță. ♦
Fig. Protest.
2. Fig. Zarvă, agitație. — Din
răscula. Cf. si. r a s c k o l a „schismă, despărțire”.