răpcĭugă - explicat in DEX

răpciugă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂPCIÚGĂ s. f. 1. Boală contagioasă (la cai), caracterizată prin ulcerații pe mucoasa nazală, respirație grea etc.; morvă. 2. Epitet dat unui animal slab, neîngrijit, bolnav, bătrân. – Et. nec.

răpciugă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
răpciúgă (răpciúgi), s. f. – Respirație grea, morvă. Origine obscură. Fără îndoială de origine sl., probabil în loc de *răpștiugă, de la răpști „a murmura”; pentru semantism, cf. sb. hropati „a sufla greu” față de hropotnija „gripă”, bg. hropotnica „catar”, rus. sapĕtĭ „a sforăi” față de sap „răpciugă” (Cihac, II, 306). – Der. răpciugos, adj. (cu răpciugă).

răpciugă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
răpciúgă, s.f. – Boală contagioasă la animalele domestice. – Et. nec. (MDA).

răpciugă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
răpciúgă (-ciu-) s. f., g.-d. art. răpciúgii

răpciugă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
răpciugă f. curgerea nasului (boală lipicioasă la cai): o răpciugă de cal CR. [Origină necunoscută].

răpciugă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂPCIÚGĂ s. f. 1. Boală contagioasă (la cai), caracterizată prin ulcerații pc mucoasa nazală, respirație grea etc.; morvă. 2. Epitet dat unui animal slab, neîngrijit, bolnav, bătrân. — Et. nec.

răpcĭugă (Dicționaru limbii românești, 1939)
răpcĭúgă f., pl. ĭ (cuv. slav dintr´o răd. care arată horcăitu, ca și vsl. rŭpŭtati, a murmura, ropotŭ, murmur, hrapati, a sfprăi, a necheza, nsl. hropot, murmur, sîrb. hropati, a horcăi, bg. hropotnica, guturaĭ, rus. hrepetátĭ, a necheza. V. răpștesc, horcăĭ, ropot). Un fel de guturaĭ puternic al cailor și măgarilor. – Animalu răpcĭugos trebuĭe să moară, că remediŭ nu există. Această boală se transmite la oĭ, capre, cînĭ [!], pisicĭ, ĭepurĭ de casă și om, dar nu și la boĭ și porcĭ. Microbu eĭ se află în muciĭ și balele caluluĭ bolnav, în carnea, sîngele și oasele luĭ, pe hamurile luĭ și pe tot ce a venit în contact cu microbu. Calu răpcĭugos tușește, răsuflă greŭ, are ferbințeală [!] și slăbește văzînd cu ochiĭ. El trebuĭe ucis pe loc și ars cu toate ale luĭ, ĭar grajdu trebuĭe văruit și spălat cu acid fenic în soluțiune de 5%. Omu răpcĭugos trebuĭe izolat.