răguși (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV.
Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza
inflamării laringelui, a coardelor vocale. –
Et. nec. Cf. gușă.răguși (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răgușí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. răgușésc, imperf. 3
sg. răgușeá; conj. prez. 3
să răgușeáscărăguși (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV.
Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. — Et nec.
Cf. gușă.răgușì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)răgușì v. a pierde vocea, a nu putea vorbi bine. [Tras din lat. RAVUS (= RAUCUS), de unde
rag, cu sufixul
uș].