răchitiș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂCHITÍȘ, răchitișuri, s. n. Tufăriș natural sau plantație de răchită; desiș de răchite. –
Răchită +
suf. -iș.răchitiș (Dicționaru limbii românești, 1939)răchitíș n., pl.
urĭ (d.
răchită). Loc pe unde cresc răchite.
răchitiș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răchitíș s. n.,
pl. răchitíșurirăchitiș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂCHITÍȘ, răchitișuri, s. n. Tufăriș natural sau plantație de răchită; desiș de răchite. —
Răchită +
suf. -
iș.