răbdător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂBDĂTÓR, -OÁRE, răbdători, -oare, adj. 1. Care suportă cu tărie (și fără împotrivire) neplăceri fizice sau morale. ♦ (Despre lucruri) Rezistent, durabil.
2. Perseverent, stăruitor, tenace. –
Răbda +
suf. -ător.răbdător (Dicționaru limbii românești, 1939)răbdătór, -oáre adj. Care rabdă, care poate răbda:
cămila e foarte răbdătoare de foame și de sete. Care are răbdare, care nu se enervează:
bătrîniĭ îs maĭ răbdătorĭ de cît [!] tineriĭ. Tolerant, îngăduitor.
răbdător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răbdătór adj. m.,
pl. răbdătóri; f. sg. și
pl. răbdătoárerăbdător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)răbdător a. și m. care rabdă.
răbdător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂBDĂTÓR, -OÁRE, răbdători, -oare, adj. 1. Care suportă cu tărie (și fără împotrivire) neplăceri fizice sau morale. ♦ (Despre lucruri) Rezistent, durabil.
2. Perseverent, stăruitor, tenace. —
Răbda +
suf. -
ător.