răbdà - explicat in DEX

răbda (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec.

răbda (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
răbdá (rábd, răbdát), vb. – 1. A rezista, a îndura. – 2. A suporta, a tolera, a admite, a suferi. – Var. înv. și Trans. rebda. Mr. aravdu, arăvdare. Lat. *re-e(n)mendāre „a îmbunătăți”, cf. sp. remendar „a întări cu un petic”, ca și mr. amindari „a îmbunătăți, a cîștiga”. Tranziția semantică de la „a face rezistent” la „a rezista” este aceeași cu a lui îndura. Fonetic, rezultatul *remda a dezvoltat a consoană auxiliară, *rămbda, cf. fr. chambre, sp. hombre și rom. cam dogit › cambdogit, exemplu citat de Țicăloiu, ZPRh., LI, 280-91. Nu lipsesc alte explicații, care nu par convingătoare: din sl. raditi, raždą „a avea grijă de” (Cihac, II, 302); din lat. *re-obdurāre (Cihac, I, 224; Koerting 7958; Weigand, BA, II, 260; cf. împotrivă Densusianu, Rom., XXXIII, 284; din lat. rῑgĭdāre (E. Herzog, Dacor., I, 222-4 și Dacor., V, 495-97; cf. împotrivă Graur, BL, V, 111 și Rosetti, 175); din lat. rĕgĕre „a conduce” (Giuglea, Dacor., IV, 380); din lat. răbĭdāre „a turba” (Pușcariu, Dacor., VIII, 127-31) sau *rubĭdāre „a turba” (Pușcariu, Lr., 122); din lat. repĕdāre „a se retrage” (Scriban). Der. răbdare (mr. răvdare), s. f. (calm; resemnare, îndurare); răbdător, adj. (calm, suferitor); răbdăriu, adj. (blînd, încercat); nerăbădtor, adj. (neliniștit); nerăbdare, s. f. (neliniște).

răbda (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
răbdá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rábdă

răbda (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. — Et. nec.

răbdà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
răbdà v. a avea răbdare, a suferi cu tărie. [Origină necunoscută].