rândunel(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) RÂNDUNÉL,rândunei, s. m. Bărbătușul rândunicii. – Rândun[ea] + suf. -el.
rândunel(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) rândunél s. m., pl. rândunéi, art. rândunéii
rândunel(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) rândunel adv. ca o rândunică: calul rândunel sbura POP.
rândunel(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) RÂNDUNÉL,rândunei, s. m. Bărbătușul rândunicii. — Rându[ea] + suf. -el.