rânduire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) RÂNDUÍRE,rânduiri, s. f. Acțiunea de a (se) rândui și rezultatul ei. – V. rândui.
rânduire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) rânduíre s. f., g.-d. art. rânduírii; pl. rânduíri
rânduire(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) RÂNDUÍRE,rânduiri, s. f. Acțiunea de a (se) rândui și rezultatul ei. — V. rândui.