rânduială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÂNDUIÁLĂ, rânduieli, s. f. 1. Faptul de a
rândui; fel de aranjare a lucrurilor în mod ordonat;
p. ext. ordine.
2. Fel în care se desfășoară o acțiune, un sistem de organizare statornicit sau impus. ♦ Măsură, directivă, dispoziție, aranjament.
3. Ceremonial, forme statornicite; datină, obicei, regulă.
4. Denumire generică folosită în trecut pentru anumite dări în bani către domnie. [
Pr.:
-du-ia-] –
Rândui +
suf. -eală.rânduială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rânduiálă s. f.,
g.-d. art. rânduiélii; pl. rânduiélirânduială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RÂNDUIÁLĂ, rânduieli, s. f. 1. Faptul de
a rândui, fel de aranjare a lucrurilor în mod ordonat;
p. ext. ordine.
2. Fel în care se desfășoară o acțiune, un sistem de organizare statornicit sau impus. ◊ Măsură, directivă, dispoziție, aranjament.
3. Ceremonial, forme statornicite; datină, obicei, regulă.
4. (în Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Denumire generică pentru anumite dări în bani către domnie. [
Pr.: -du-ia-] —
Rândui +
suf. -eală.