râncă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RẤNCĂ, rânci, s. f. 1. Vână de bou;
p. ext. cravașă.
2. Inel (de răchită) cu care se leagă partea de sus a leucii de carâmbul de sus al loitrei unui car. –
Et. nec.râncă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rấncă (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. rấncii; pl. râncirâncă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)râncă f. funia cu care se leagă leuca de carâmbul carului. [Oltenește
runc, Tulcea
postoruncă (v. această vorbă)].
râncă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RẤNCĂ, rânci, s. f. (
Pop.)
1. Vână de bou;
p. ext. cravașă.
2. Inel (de răchită) cu care se leagă partea de sus a leucii de carâmbul de sus al loitrei unui car. —
Et. nec.