rutea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)RUTEÁ, rutéle, s. f. (La jocuri) Tragere la sorți. (din
tc. rüte)
rutea (Dicționaru limbii românești, 1939)ruteá f., pl.
ele (turc.
ruté, punct).
Rar. Moment potrivit la jocu de cărțĭ.
ruteà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ruteà f. termen de joc în cărți, moment favorabil:
tot meșteșugul îi să pontarisești la vreme și să găsești ruteaua norocului AL. [Turc. RUTÈ, punct].