rupe - explicat in DEX

rupe (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți dintr-însul. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

rupe (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
RÚPE, rup, vb. III. ~ 8. Tranz. A se înțelege asupra prețului de vânzare. (din lat. rumpĕre; cf. it. rompere, pv., fr., cat. rompre, sp., pg. romper)

rupe (Dicționarul limbii române literare contemporane, 1955-1957)
RÚPE, rup, vb. III. 1. ~ ♦ Refl. Când să strângă nodul, pâc! se rupse ața, căci era putredă. ♦ (În contexte figurate) Românul cu-a sa mână rupe lanțul de robie. – Ah! nu pot eu trăi fără tine; Eu încă a vieții fir mi-oi rupe, Pe amândoi o groapă să ne-astupe. ◊ Expr. A rupe inima târgului v. inimă (IV. 1.). ♦ (Complementul indică o parte a corpului) A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. ~ A-și rupe gâtul (sau grumajii) = a-și pierde viața, cinstea, averea, a o păți rău de tot. ~ 2. ~ Au început a tupăi ... și a se sfărâma jucând, cât și-au rupt tot cojocul bucățele. 3. ~ ♦ (Fig.) Dintr-o dată o salvă rupea văzduhul. ♦ Expr. A rupe sau (refl.) a se rupe gheața v. gheață. 4. ~; a smulge o parte dintr-un obiect. Zări pasărea rupând cu lăcomie ficații bietului Prometeu. ♦ A sfâșia un animal sau (de obicei prin exagerare) un om (atacându-l, lovindu-l, bătându-l). Copiii după ei se țin Și câinii dau să-i rupă. ♦ A zdrobi, a strivi. Izbi cu pumnul în masă spre vioară, și-n murmur carnea pumnului a rupt. ◊ (Prin exagerare) Înainte de a pleca, soldații au fost rupți cu instrucția și cu teoria. – Dacă nu era cocoana să sară pentru mine ... mă rupea, că nu-ș' ce-avea, era turbat rău de tot. 5. ~; a desprinde, (trăgând cu putere) din locul unde este fixat. ♦ A culege flori, fructe, etc. ◊ (Fig.) Chipul tău e rupt din soare. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. Cum voi rupe ceva parale de la tatăl tău, am să ți le pun deoparte. ◊ (Fig.) Cheltuiala e mare și oamenii greu o să-și rupă din sărăcie. 6. ~ , a (se) desprinde (cu oarecare efort) de cineva sau de ceva. Și-a stricat copiii. Nu-i pune la muncă. I-a rupt de sat. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia, a se desface în două (sau în mai multe). Se sună de culcare. Mulțimea se rupse zgomotos. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile (sau, rar, refl. a se rupe) = ~; (despre rânduri) a înceta să formeze un șir aliniat. ~ ◊ (Complementul indică drumul deschis) Rupând drumul printre oameni învălmășiți, pe cal înspumat, venea vijelios un olăcar. – Duruind soseau călării ca un zid înalt de suliți, Printre cetele păgâne trec rupându-și large uliți. 7. Tranz. Fig. (Cu complementul vorbă sau în expr. a o rupe (pe)...) ~ Vorbește încai franțuzește?... A fi rupând și el vreo două vorbe ca toată lumea. – Var. (învechit) rúmpe.

rupe (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
rúpe (rúp, rúpt), vb. – 1. A despărți un obiect în mai multe părți, a face bucăți. – 2. A despica, a desface. – 3. A tăia, a smulge. – 4. A strica, a sfărîma. – 5. A suprima, a suspenda, a anula. – 6. A întrerupe, a curma. – 7. A da la o parte, a separa. – 8. A se despărți, a abandona. – 9. A vorbi stricat o limbă, a o stîlci. – 10. A cădea la învoială, a stabili prețul de vînzare. – Var. înv. rumpe. Mr. arup, arupșu, aruptă, megl. rup, rupș, rupt, istr. rupu, rupt. Lat. rumpĕre (Pușcariu 1485; REW 7442), cf. it. rompere, prov., fr., cat. rompre, sp., port. romper. – Der. rupt, adj. (despărțit; desfăcut; s. n., rupere, întrerupere); ruptă, s. f. (înv., impozit global, contribuție personală stabilită pentru prima dată în Mold. la începutul sec. XIX și plătibilă în patru rate anuale); ruptaș, s. m. (contribuabil care plătea impozitul după sistemul numit ruptă); raptoare (var. înv. ruptoare), s. f. (început, primul pas; învoială asupra prețului de vînzare-cumpărare; stabilire a contribuției individuale); ruptură (mr. aruptură), s. f. (rupere; distrugere; crăpătură, fisură; hernie; bucată ruptă, fragment; zdreanță, cîrpă), care ar putea proveni direct din lat. ruptŭra (Pușcariu 1486; REW 7455), cf. it. rottura, prov., cat., sp., port. rotura, fr. roture); ruptănos (var. rupticos), adj. (zdrențăros, rupt); rupturi, vb. (a rupe în bucăți); prerupe, vb. (înv. și Trans. de S., a întrerupe), care pare să provină direct din lat. praerumpere. Rus. ruptaš „contribuabil” provine din rom. (Vasmer, II, 549).

rupe (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
rupe, rup v. t. 1. (er.) a istovi, a(-și) epuiza partenerul de sex. 2. a bate foarte rău (pe cineva).

rupe (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupe (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
rupe v. 1. a face bucăți: a rupe o hârtie; 2. a sfășia: a rupe cu dinții; fig. mi se rupe inima ISP.; 3. a anula: a rupe un contract; 4. a vorbi puțin și stricat: o rupe franțuzește; 5. a porni repede: o rupe d’a fuga; 6. a se sfărâma: podul s’a rupt. [Mold. rumpe = lat. RUMPERE].

rupe (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] — Lat. rumpĕre.