rumânie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RUMÂNÍE s. f. v. românie.rumânie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)RUMÂNÍE (‹
rumân)
s. f. (În
Ev. med., în Țara Românească) Condiție a țăranilor dependenți de stăpânul feudal al moșiei (domn, boieri, mănăstiri).
R. constituiau o obște cu drept de folosire a pământului, dar datorau stăpânului feudal dijma din produsele pământulii lăsat în folosința lor (numită
găleată) și dijma din vite (numită
datul), precum și diferite prestații în muncă.
R. privea numai pe bărbați, nu și pe femei. A fost desființată pein reforma lui Constantin Mavrocordat din 1746.
rumânie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rumâníe (iobăgie)
s. f.,
art. rumânía, g.-d. rumâníi, art. rumâníeirumânie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rumânie f. șerbia țăranului român instituită în sec. XVI și consacrată prin
Legătura lui Mihaiu-Viteazul din 1596: rumânia fu desființată prin
Reforma lui Mavrocordat din 1748.
rumânie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RUMÂNÍE s. f. v. românie.