ruinător - explicat in DEX

ruinător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RUINĂTÓR, -OÁRE, ruinători, -oare, adj. Care ruinează; distrugător. [Pr.: ru-i-] – Ruina + suf. -ător.

ruinător (Dicționar de neologisme, 1986)
RUINĂTÓR, -OÁRE adj. Care ruinează; distrugător. [< ruina + -tor].

ruinător (Dicționaru limbii românești, 1939)
*ruinătór, -oáre adj. (d. ruinez). Care cauzează ruină pin [!] prea marĭ cheltuelĭ [!]: întreprindere ruinătoare.

ruinător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ruinătór (ru-i-) adj. m., pl. ruinătóri; f. sg. și pl. ruinătoáre

ruinător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ruinător a. care poate cauza ruina: întreprindere ruinătoare.

ruinător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RUINĂTÓR, -OÁRE, ruinători, -oare, adj. Care ruinează; distrugător. [Pr.: ru-i-] — Ruina + suf. -ător.