ruina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RUINÁ, ruinez, vb. I.
Refl. și
tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada.
2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [
Pr.:
ru-i-] – Din
lat. ruinare, fr. ruiner.ruina (Dicționar de neologisme, 1986)RUINÁ vb. I. tr., refl. 1. A (se) dărăpăna, a (se) nărui, a (se) surpa.
2. (
Fig.) A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea; a sărăci. ♦ (
Fig.) A(-și) distruge sănătatea. [Pron.
ru-i-. / cf. fr.
ruiner].
ruina (Marele dicționar de neologisme, 2000)RUINÁ vb. tr., refl. 1. a (se) dărăpăna, a (se) nărui, a (se) surpa. 2. (fig.) a-și pierde, a face pe cineva să-și piardă averea; a sărăci. ◊ (fig.) a(-și) distruge sănătatea. (< fr.
ruiner, lat.
ruinare)
ruina (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ruiná (a ~) (ru-i-) vb.,
ind. prez. 3
sg. ruineázăruinà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ruinà v.
1. a schimba în ruine, a dărâma;
2. a cauza ruina averii, a sănătății:
jocul ruinează; 3. a cădea în ruine;
4. a-și pierde averea, sănătatea.
ruina (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RUINÁ, ruinez, vb. I.
Refl. și
tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada.
2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [
Pr.:
ru-i-] —
Din lat. ruinare, fr. ruiner.