ruin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RUÍN s. m. Plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri, cu frunze opuse, lucioase și cu flori liliachii, roșietice sau albe, dispuse în capitule sferice la vârful lujerilor
(Succisa pratensis). –
Cf. scr. rujan.ruin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rúin (plantă)
s. m.ruin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ruin m.
Bot. mușcatu-dracului. [Origină necunoscută].
ruin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RÚIN s. m. Plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri, cu frunze opuse, lucioase și cu flori liliachii, roșietice sau albe, dispuse în capitule sferice la vârful lujerilor (
Succisa pratensis). —
Cf. sb. rujan.