rubricatură (Dicționar de neologisme, 1986)RUBRICATÚRĂ s.f. Împărțirea unui registru, a unui formular etc. în rubrici; liniatură. [< germ.
Rubrikatur].
rubricatură (Marele dicționar de neologisme, 2000)RUBRICATÚRĂ s. f. împărțire a unui registru, formular etc. în rubrici; liniatură. (< germ.
Rubricatur)
rubricatură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rubricatúră (ru-bri-) s. f.,
g.-d. art. rubricatúrii