rubià - explicat in DEX

rubia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RUBIÁ, rubiele, s. f. Numele unei monede turcești de aur, emisă spre sfârșitul evului mediu, care a circulat în țările române în prima jumătate a sec. XIX. – Din tc. rubya.

rubia (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
rubiá (rubiéle), s. f. – (Înv.) Monedă turcă, care valora un sfert de irmilic. – Mr. rubie. Tc. rubyié (Roesler 601; Șeineanu, II, 302), cf. bg., sb. rubija.

rubia (Dicționaru limbii românești, 1939)
rubiá f., pl. iele (turc. [d. ar.] rubiĭé, sfert. V. rupie). O veche monetă turcească de aur (un sfert de irmilic, adică 5 leĭ vechĭ, ĭar azĭ 25 de piaștri). – Și rubĭá, rubĭele și rubea, rubele.

rubia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rubiá (-bia) s. f., art. rubiáua, g.-d. art. rubiélei; pl. rubiéle, art. rubiélele

rubia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RUBIÁ, rubiele, s. f. Numele unei monede turcești de aur, emisă spre sfârșitul Evului Mediu, care a circulat în Țările Române în prima jumătate a sec. XIX. — Din tc. rubya.

rubià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
rubià f. od. monedă de aur turcească în valoare de 5 lei vechi (a patra parte dintr’un irmilic): cu rubiele arăpești, cu groșe lipovenești POP. [Turc. RUBIYÈ, lit. a patra parte].