rozător - explicat in DEX

rozător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ROZĂTÓR, rozătoare, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere caracterizate prin lipsa caninilor și printr-o mare dezvoltare a dinților incisivi, cu ajutorul cărora aceste animale pot roade; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. ◊ (Adjectival) Animal rozător. – Roade + suf. -ător.

rozător (Dicționaru limbii românești, 1939)
rozătór, -oáre adj. (d. rod). Care roade. S. n. Zool. Animal care roade, ca șoariciĭ, ĭepuriĭ, veverițele, castoriĭ ș. a. (V. mamifer). Fig. Om distrugător: rozătoarele bugetuluĭ. V. coroziv.

rozător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rozătór s. n., pl. rozătoáre

rozător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
rozător a. care roade. ║ n. pl. rozătoarele, cuadrupede prevăzute cu incizivi spre a roade: chițcan, castor.

rozător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ROZĂTÓR, rozătoare, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere caracterizate prin lipsa caninilor și printr-o mare dezvoltare a dinților incisivi, cu ajutorul cărora aceste animale pot roade; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. ◊ (Adjectival) Animal rozător. — Roade + suf. -ător.