rozetă - explicat in DEX

rozetă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ROZÉTĂ, rozete, s. f. 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze lunguiețe, cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; rezedă (Reseda odorata). 2. Nasture de alamă pe care îl purtau, în trecut, la tunică și la cizme, ostașii din trupele de cavalerie de roșiori. 3. Motiv decorativ circular, având forma unui trandafir, care apare frecvent în arta populară românească. 4. (Arhit.) Fereastră circulară de mari dimensiuni, decorată cu vitralii și folosită mult la ornamentarea fațadelor catedralelor gotice; rozasă. 5. (Tehn.) Armătură sau guler original al unei tije, care servește ca element de legătură, de suspensie sau de protecție. 6. Disc, în general de formă rotundă, care se aplică pe fața diferitelor elemente de construcție, pentru a masca sau pentru a decora anumite elemente. 7. Cusătura în formă de triunghi, executată manual cu fire de mătase, la deschizătura buzunarelor, servind ca întăritură sau pentru înfrumusețare. – Din fr. rosette.

rozetă (Dicționar de neologisme, 1986)
ROZÉTĂ s.f. 1. Rezedă. 2. Element decorativ în formă de roză de dimensiuni mici, care împodobește un obiect, o piatră etc. ♦ Placă rotundă în formă de nasture, purtată în trecut de către militarii din cavalerie, prinsă în partea de sus, din față a cizmei. 3. (Arhit.) Deschidere circulară cu vitralii, caracteristică pentru catedrale gotice, așezată pe fațadă; rozasă, roză (4). 4. (Tehn.) Element de legătură, de suspensie sau de protecție a unei tije, ca un guler marginal. [< fr. rosette].

rozetă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ROZÉTĂ s. f. 1. element decorativ în formă de roză de dimensiuni mici, care împodobește un obiect, o piatră etc. ◊ placă rotundă în formă de nasture, purtată în trecut de către militarii din cavalerie, prinsă în partea de sus, din față, a cizmei. 2. ornament la încrucișarea bolților, în arhitectura gotică. ◊ ornament, disc pentru mascarea unor elemente minore. 3. (tehn.) element de legătură, de suspensie sau de protecție a unei tije, ca un guler marginal. (< fr. rosette)

rozetă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
rozetă, rozete s. f. (vulg.) anus.

rozetă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*rozétă f., pl. e (fr. rosette, dim d. rose, roză;; it. rosetta). Panglică înodată ca ornament la o decorațiune: rozeta legiuniĭ de onoare a Franciiĭ. Un fel de nasturĭ pe care-ĭ poartă călărașiĭ și roșioriĭ la tunicĭ și cizme. Pop. Rezedă.

rozetă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rozétă s. f., g.-d. art. rozétei; pl. rozéte

rozetă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
rozetă f. 1. nod de panglică în formă de roză; 2. ornament de fereastră în formă de roză: rozete de alamă sau bronz; 3. Bot. rezeda.

rozetă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ROZÉTĂ, rozete, s. f. 1. Mică plntă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze lunguiețe, cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; rezedă (Reseda odorata). 2. Nasture de alamă pe care îl purtau, în trecut, la tunică și la cizme, ostașii din trupele de cavalerie de roșiori. 3. Motiv decorativ circular, având forma unui trandafir, care apare frecvent în arta populară românească. 4. (Arhit.) Fereastră circulară de mari dimensiuni, decorată cu vitralii și folosită mult la ornamentarea fațadelor catedralelor gotice; rozasă. 5. (Tehn.) Armătură sau guler original al unei tije, care servește ca element de legătură, de suspensie sau de protecție. 6. Disc, în general de formă rotundă, care se aplică pe fața diferitelor elemente de construcție, pentru a masca sau pentru a decora anumite elemente. 7. Cusătura în formă de triunghi, executată manual cu fire de mătase, la deschizătura buzunarelor, servind ca întăritură sau pentru înfrumusețare — Din fr. rosette.