rozătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ROZĂTÚRĂ s. f. v. rosătură.rozătură (Dicționaru limbii românești, 1939)rozătúră și
rosătúră f., pl.
ĭ (d.
rod, ros). Roadere prelungită. Felu de a roade. Parte roasă:
o rosătură de cizmă la picĭor, rozătură de ĭepure pe copacĭ. V.
rosură.rozătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rozătură f.
1. efectul roaderii;
2. ceva ros.
rozătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ROZĂTÚRĂ s. f. v. rosătură.