rodiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÓDIU1, rodii, s. m. Arbust mediteranean ornamental, cu frunze lanceolate, cu flori roșii și fructe comestibile; rodier (
Punica granatum). – Din
rodie.rodiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÓDIU2 s. n. Element chimic, metal rar asemănător cu platina, care se găsește în natură împreună cu aceasta și care se întrebuințează aliat cu ea la confecționarea unor instrumente de laborator. – Din
fr. rhodium.rodiu (Dicționar de neologisme, 1986)RÓDIU s.n. Metal alb-argintiu din familia platinei, care se întrebuințează aliat cu aceasta la confecționarea instrumentelor de laborator. [< fr.
rhodium].
rodiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)RÓDIU s. n. metal dur, maleabil și ductil, din familia platinei, la elaborarea unor aliaje. (< fr.
rhodium)
rodiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ródiu (ródii), s. m. – Granat (Punica granatum).
Ngr. ροδία „granat”, ρόδι „granată” (Cihac, II, 693). –
Der. rodie, s. f. (granată),
cf. sl. rodije; rodier, s. m. (granat).
rodiu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)RÓDIU1 (‹
fr. {i}; {s}
gr. rhodon „trandafir”)
s. n. Element chimic (Rh;
nr. at. 45,
m. at. 102,905) din familia metalelor platinice. De culoare alb-argintiu, asemănător cu platina, se folosește, împreună cu aceasta, la confecționarea instrumentelor de laborator. A fost descoperit (1803) de britanicul William H. Wollaston.
rodiu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)RÓDIU2 (‹
rodie)
s. m. Arbust ornamental, cu frunze invers alungit-lanceolate, pieloase, cu flori roșii și cu fructe mari (ca un măr), cu multe semințe acoperite de un înveliș cărnos, comestibil, suculent și roșiatic (
Punica granatum). Răspândit în zona mediteraneană.
rodiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)1) ródiŭ m. (d.
rodie). Pomu care produce rodiĭ
(punica granátum). – E originar din sudu Eŭropeĭ și se cultivă și ca plantă ornamentală. Coaja rădăciniĭ luĭ e bună contra vermilor [!] intestinalĭ.
rodiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)2) *ródiŭ n. (d. vgr.
rodon, trandafir, după cum l-a numit, din cauza coloriĭ luĭ, Wollaston, care l-a descoperit la 1803).
Chim. Un metal bivalent care se găsește aliat cu platina și care seamănă mult cu cromu și cu cobaltu. În stare pură are coloarea [!] argintuluĭ. Are o greutate atomică de 104.
rodiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ródiu1 (arbust) [
diu pron. diu]
s. m.,
art. ródiul; pl. ródii, art. ródiii (-di-ii)