rocoțel (Dicționaru limbii românești, 1939)
rocoțél m., pl. eĭ. Răcovină.
rocoțel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
rocoțel m. Bot. 1. răcoină; 2. plantă cu flori albe sau roze, producând fructe cu numeroase semințe (Holosteum umbellatum). [Origină necunoscută].