rocoși (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV.
Refl. (
Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din
pol. rokoszyc'sie.rocoși (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)rocoșí (rocoșésc, rocoșít), vb. refl. – A se răzvrăti, a se răscula. –
Var. răcoși. Pol. rokosz „ridicare, răscoală” (Cihac, II, 316),
rokoszyć sę „a se răscula”,
cf. rut. rakaš, rus. rokoš. –
Der. rocoșan, s. m. (rebel);
rocoșelnic, adj. (rebel);
rocoșitură, s. f. (răscoală). Toate aceste cuvinte sînt
înv.,
sec. XVII-XVIII.
rocoși (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!rocoșí (a se ~) (
înv.)
vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se rocoșéște, imperf. 3
sg. se rocoșeá; conj. prez. 3
să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-serocoși (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV.
Refl. (
înv.) A se răzvrăti, a se răscula. — Din
pol. rokoszyc’sie.