rocaille (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ROCAILLE adj.n. (În sintagma)
Stil rocaille = gen de ornamentație apărut în arta franceză din timpul domniei lui Ludovic al XV-lea, caracterizat prin fantezia contururilor răsucite și prin imitarea unor elemente naturale (grote, stânci, roci). [
Pr.:
rocái] –
Cuv. fr.rocaille (Dicționar de neologisme, 1986)ROCAILLE adj. invar. Stil rocaille (și
s.n.) = stil caracteristic sec. XVIII, caracterizat prin fantezia contururilor răsucite și prin imitarea unor elemente naturale, ca grote, stânci etc. [Pron.
ro-cái. / < fr.
rocaille].
rocaille (Marele dicționar de neologisme, 2000)ROCAILLE [RO-CÁI]
adj. inv. stil ~ (și s. n.) = stil, bază de înflorire a rococoului, caracterizat prin fantezia contururilor răsucite și prin imitarea unor elemente naturale (grote, stânci, volute vegetale etc.). (< fr.
rocaille)
rocaille (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!rocáille (
fr.) [
aille pron. ai]
(ro-caille) s. n.rocaille (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ROCAILLE adj. (în sintagma)
Stil rocaille (și substantivat,
n.) = stil în arhitectura de interior apărut în arta franceză din timpul domniei lui Ludovic al XV-lea, caracterizat prin eleganță, rafinament, fantezia contururilor răsucite și prin imitarea unor elemente naturale (grote, stânci, roci). [
Pr.:
rocái] —
Cuv. fr.