risipă - explicat in DEX

risipă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RISÍPĂ, risipe, s. f. 1. Folosire nechibzuită a bunurilor materiale sau bănești, cheltuială fără măsură; irosire. ♦ Fig. Belșug, prisos, abundență. 2. (Înv. și pop.) Sfărârmare, distrugere; surpare, prăbușire. ◊ Loc. adj. În risipă = care se sfărâmă, se dărâmă, care este în ruină. ♦ Împrăștiere, răspândire; risipire. ♦ Loc. adj. și adv. În risipă = în debandadă, în dezordine. – Din risipi (derivat regresiv).

risipă (Dicționaru limbii românești, 1939)
risípă (vest) și rîsî́pă (est) f., pl. ĭ și e (din maĭ vechĭu răsipă, d. vsl. rasypŭ, jăfuire). Vechĭ. Împrăștiere. Risipire, nimicire. Azĭ. Împrăștiere de lucrurĭ necesare, cheltuĭală nesocotită: risipă de banĭ, de apă. La Al. și Ngr. rîsîpurĭ, ruine.

risipă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
risípă s. f., g.-d. art. risípei; pl. risípe

risipă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
risipă f. 1. pl. ruine ici și colea: urme din risipurile cetății NEGR.; 2. risipire: pentru a lui risipă ați răsboit cu mine AL.; 3. cheltueală nesocotită. [Slav. RASYPŬ, împrăștiere].

risipă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RISÍPĂ, risipe, s. f. 1. Folosire nechibzuită a bunurilor materiale sau bănești, cheltuială fără măsură; irosire. ♦ Fig. Belșug, prisos, abundență. 2. (înv. și pop.) Sfarârmare, distrugere; surpare, prăbușire. ◊ Loc. adj. În risipă = care se sfărâmă, se dârâmă, care este în ruină. ◊ Împrăștiere, răspândire; risipire. ◊ Loc. adj. și adv. În risipă = în debandadă, în dezordine. — Din risipi (derivat regresiv).