rihtuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RIHTUITÓR, -OÁRE, rihtuitori, -oare, s. m. și
f. Persoană care rihtuiește. [
Pr.:
-tu-i-] –
Rihtui +
suf. -tor.rihtuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rihtuitór (-tu-i-) s. m.,
pl. rihtuitóririhtuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RIHTUITÓR, -OÁRE, rihtuitori, -oare, s. m. și
f. Persoană care rihtuiește. [
Pr.: -tu-i-] —
Rihtui +
suf. -
tor.